Zambet mut

Aduna-mi inima in cupa
cu care vei cinsti, in clipa
ce-aduna-n ea o lacrima lucíe,
pe-acei ce te-au facut sa plangi.

Si-o soarbe-apoi cu voluptate
ca pe-o licoare ce-n trecut,
sub magica privire-a lunii,
facea sa nasca-un zambet mut
si trist, si vesel, si zalud

Si-apoi ma cheama!
Si-am sa vin...
caci cupa-adanca se goleste,
iar sufletu-mi, nestors de chin,
se face râu si paraseste
- in valuri calde -
ochiu-ti plin...

Cheia

de ce pasesti cu-atata grija
pe firul firav
al privirii mele?
cand tot ce iti doresti
- sunt sigur -
e sa patrunzi prin poarta-nalta
sculptata-n
lemn de inima dorinda...

nu-ti fie teama
de zabrele!
sunt genele-mi - grabite parca -
sa-ti netezeasca drumu-n cale

iar cheia...
cheia negraita,
te-asteapta-n coltul
gandurilor tale...