Lia şi fluturii

Cu gandurl dus, sub stoluri de frunze,
i-e sufletul plin de ramuri de fluturi;
iubirea prelinsa pe vene de salcii
renaste-amintirea pe aripi de gene;
cu maneca larga, zbatand ca un vis,
cu pasii pe marginea gandului fin,
isi cauta somnul patruns de traire
gasind numai viata pe iris deschis
si fluturi albastrii - reflexii de raze
se joaca cu rosul din inima ei.
'Iubirea se-ascunde, gasi-o-voi oare?
alerg peste campuri si valuri de vant...
pe nori argintii tresar de chemare
"Lia!" ma striga fluturii mei'
Acolo in lumea cu palcuri de stele
se-aduna cu totii - strajerii plapanzi,
pazesc si slavesc intreaga ardoare
ce-asteapta s-avem doar curajul de-a vrea
si-atunci o sa spuna: 'Iubirea ta, Lia,
e-n tine deja; ascult-o si arde odata cu ea!'

Iubirea...

Când mi-am amintit
Zborul,
gândurile mi-au revenit la Viaţă,
faptele Mâinilor
au prins contur
şi, deodata, Sufletul a recunoscut
acuarela paşilor
şi
algoritmul Privirii.

Amintirea
se joacă cu cercurile
pe care Aripile noastre le conturează
în largul necuprins şi adânc al
Uitării,
îndemnând Vocea tăcută să regăsească
culoarea ecoului
şi
sunetul Raiului.

Iar când Sufletul va fi ţinut
de mâinile
care înţeleg Focul arderii divine
şi care acoperă suflul cu
Scânteia,
atunci răceala Lutului va fi învinsă de
căldura lacrimii
şi
miracolul Iubirii.