Solstiţiu

_____de ziua Oanei (nash-mea)

_____22 decembrie 2008

Când clipa din raza lucíe a lunii

trezeşte în suflet mirare şi glas,

cu inima plină de dorul luminii

străbaţi neştiută eternul rămas;

asceza aşteaptă-mplinire-n voinţă,

credinţă,

surpare,

urcuş şi popas;

cu lacrima-n zâmbet,

cu mintea-n ştiinţă,

cu sufletul sus – numai el ţi-a rămas…

şi biruie raza de aur si-opal

străfulger de viaţă în lut efemer,

când timpul măsoară doar treceri de val

tu urci prin iubire, iubindu-l pe El…

Roşul de sine

Rupere din tăcere,

strigăt sfâşie întunericul…

roşul ţâşneşte cu aripile în zbatere –

amestec de decor

cu vis şi realitate;

nimicul se face mic –

dispariţie.

liniştea strigă ‘Ajutor!’,

ochii îşi caută irisul,

sufletul deasupra şi departe

desprins de materie

vede trecut,

prezent şi

viitor,

dar tace…

secretul e încuiat cu lacăt de

fir de sunet,

ghicitoarea e prea simplă

ca să fie dezlegată;

vederea limitei şi limitele privirii

nu simt largheţea,

simţirea are nevoie de arbitru;

Revenirea la sine – 

Cheia pe care o caut...

Nu-mă-uita

-->
Petală albastră ascunsă sub pleoapă
petală trezită din nu-mă-uita
perdeaua de gene o ţine captivă
firavă-nchisoare
venită din stea;

Privirea o-nalţă încet către ceruri
şi suflet cu dor se prelinge din ea
născându-i pe margini arípi pentru zboruri
zvâcnire de visedin inima mea;

Întreaga făptură cuprinsă-n lumină
adie suflare ca fulgul de nea
atingerea mută de lacrimă plină
aduce mirarepe aripa sa;

Pleoapa se-nchide,privirea se pierde...
Întoarsă spre sine renaşte mai blândă
creare-izvorăşte-n aducere-aminte
şi-a mea alinare ce îngeri o cântă
zideşte un suflet în linişte sfântă.
x
x