26 September 2008

Basm


Te-am căutat
- mi-ai zis –
pe creştetul muntelui,
dar nu te-am găsit.
Si totuşi eram acolo,
dar mă acoperea aripa vulturului;
ochiul lui mi-a arătat
măreţia albastrului,
a verdelui,
a curcubeului întreg.
Am vorbit
- mi-ai zis –
cu vulturul, dar
tu nu erai acolo.
Mă ascunsese zeul pământului;
lutul lui mi-a arătat
sculptura cristalului,
a viului,
a omenirii întregi.
Am săpat
- mi-ai zis –
pământul şi zeul
m-a gonit sa nu
tulbur zânele.
Mă furase îngerul cerului;
inima lui mi-a arătat
puterea gândului,
a aripilor,
a iubirii întregi.
Şi abia apoi
te-am recunoscut…

21 September 2008

18 September 2008

Devenire


Îmi număr bătăile inimii
în cadenţa paşilor tăi:
te apropii,
esti,
ai trecut…
Acum
iar trebuie să-i spun inimii
povestea chipului tău
să mai poată trăi
din amintirea cadenţei
pleoapelor tale
până când,
apropiindu-te,
eşti – va deveni etern
şi inima mea va hrăni
cadenţa
buzelor tale

17 September 2008

Petec de cer


Cu pasi marunti si iuti
mă urmăreşte ploaia,
raze de soare-o fac
perdea de chihlimbar
Mă strigă să m-opresc,
să mă întorc
şi să păşesc,
râzând copilăros,
în apa strînsă-n palmele deschise
de fir de iarbă
şi petale de-albăstrea.
Cu paşi mărunţi şi lenţi
tu vii în urma ploii;
doar dacă ea va sta
ne vom putea-ntâlni
Mă strigi să mă opresc,
să calc,
să tulbur,
râzând puţin poznaş,
un mic petec de cer – palme deschise
de fir de regăsire
si suflete pereche.


Degrade (Suflet căprui)


In ochii tai citesc
- pe-ascuns –
întregul acatist
dintr-o suflare.
Osana
irizată în degrade căprui.
Când buzele-ţi rostesc
cu patos
condac, icos, cântare
le sorb
- pe-ascuns –
simţind puterea Lui.
Şi-n muta rugăciune
a sufletului tău
mă oglindesc cu teamă,
sfială
si credinţă
- pe-ascuns sperând că spui
o mută rugăciune
spre-al meu suflet… căprui

Destramare

gândul tău
stă
agăţat de marginea
sufletului meu destrămat
ca un păianjen
care
îşi părăseşte pânza
udata de roua dimineţii
şi se întoarce furişat
în razele apusului
doar
ca să-şi deguste prada fremătândă:
gândul meu.