Roşul de sine

Rupere din tăcere,

strigăt sfâşie întunericul…

roşul ţâşneşte cu aripile în zbatere –

amestec de decor

cu vis şi realitate;

nimicul se face mic –

dispariţie.

liniştea strigă ‘Ajutor!’,

ochii îşi caută irisul,

sufletul deasupra şi departe

desprins de materie

vede trecut,

prezent şi

viitor,

dar tace…

secretul e încuiat cu lacăt de

fir de sunet,

ghicitoarea e prea simplă

ca să fie dezlegată;

vederea limitei şi limitele privirii

nu simt largheţea,

simţirea are nevoie de arbitru;

Revenirea la sine – 

Cheia pe care o caut...